|
|
ADEVĂRUL
DESPRE
GREVA MINERILOR DIN VALEA JIULUI
LUPENI, 1-3 AUGUST 1977
(continuare)
Constantin Dobre
Povestea iluzorului Comitet de Greva
Din nefericire, pana in jurul orei 12:30 dupa amiaza (2 august), atunci cand i-am sechestrat pe Verdet si Pana, toti postvorbitorii mei au continuat sa cada in aceeasi capcana a discursurilor incoerente ce vizau, aproape exclusiv, sfera nemultumirilor personale si insotite de indemnuri la razbunari imediate. Agresivitatea grevistilor a fost accentuata si de modul in care unii activisti locali si centrali au ‘dialogat’ cu grevistii. Aproape ca se ajunsese din nou la situatia haotica de dinaintea primei mele cuvantari. Numai prin interventiile mele autoritare (sustinute puternic de majoritatea minerilor grevisti prezenti) s-au putut scurta acele discursuri si tempera setea de razbunari. La timpul si data mai sus citate, se aflau prezenti in jur de 25000 de mineri
grevisti ocupand mari spatii din afara portii 2 (drumul catre poarta principala, aproape jumatate din drumul care pornea din dreptul portii 2 catre sediul militiei orasului Lupeni si toata strada care lega poarta 2 de centrul orasului Lupeni) si incinta minei din jurul portii 2 (pe drumul ce lega poarta 2 de atelierul de reparatii, pe depozitele de lemne si pe spatiul din spatele gheretei portarului).
Cei mai descurcareti, pentru a auzi si vedea mai bine cine se afla si vorbea la microfon, isi gaseau locuri ‘privilegiate’ pe garduri, in copaci, pe stalpii de telegraf si chiar pe partea de deasupra gheretei portarului.
Mai mult de trei sferturi din cei prezenti, in special cei aflati intre mijlocul si marginile multimii, se plangeau, strigand frecvent, ca nu se auzea ce se zicea la microfon. Acest lucru se datora faptului ca
statia de amplificare, existenta atunci, era de joasa capacitate si amplificare (se incalzea repede fiind nevoie de lungi pauze pentru racire) si ca existau doar doua difuzoare instalate in fata portii.
In acea situatie disperata, mi-a venit ideea salvatoare de aducere a statiei de amplificare de o mai mare capacitate a clubului muncitoresc din orasul Lupeni, aflat la mica distanta de locul unde demonstram. S-a trecut rapid la punerea in practica a ideii mele. Operatiunea a durat mai putin de o ora. In plus s-au instalat circa 20 de difuzoare, raspindite peste tot deasupra multimii, si doua microfoane adecvate pentru vorbitori. Probele initiale de microfon au indicat, foarte clar, ca se auzea pana dincolo de marginile multimii.
Constient de posibilele repetari periculoase si provocatoare descrise mai sus, devierea de la sensul, scopul si motivatiile prezentei minerilor grevisti si profitand de ‘noua’ tehnologie am reluat munca de aducere a marii multimi de mineri sub control. Bazat pe respectul si autoritatea morala, deja recunoscute de majoritatea celor prezenti, si pentru a nu se mai repeta reculurile precedente, am propus spre aprobarea minerilor grevisti urmatoarele:
- sa nu se mai permita nici unui activist local sau central sa vorbeasca la microfon;
- hotararea de a nu relua lucrul pana cand Ceausescu personal va promite de la acel microfon rezolvarea tuturor revendicarilor noastre;
- sa ne organizam pe sectoare si exploatari miniere si sa se prezinte langa mine cate 2 reprezentanti alesi din fiecare mina
pentru a forma un comitet de greva care sa conduca;
- toti reprezentantii propusi si alesi sa se prezinte multimii, la microfon, cu numele si prenumele, locul nasterii, de cand lucreaza in subteran, locul de munca si ce munci indeplineau;
- sa vorbeasca la microfon numai reprezentantii alesi;
- reprezentantii alesi sa colecteze toate propunerile revendicative,
scrise pe biletele sau coli de hartie, venite din multime;
- sa se dea citire la microfon numai la acele propuneri care priveau pe toti sau majoritatea minerilor din Valea Jiului;
- un reprezentant din comitetul de greva sa colecteze, intr-o sacosa, toate doleantele personale venite din multime si sa raspunda de ele pana la inminarea lor lui Ceausescu;
- trierea propunerilor revendicative si doleantelor personale sa fie facuta de catre reprezentantii din comitetul de greva;
- lista finala a revendicarilor sa fie citita repetat, la telefon, si exersata mereu de catre noi toti impreuna, prin strigari protestatare.
Toate cele propuse de mine au fost primite cu mare entuziasm si bucurie. Cand s-a trecut la propunerile si alegerile de reprezentanti ai comitetului de greva, a iesit un adevarat haos generalizat. Au fost o multime de propuneri si contrapropuneri, contestari, ridiculizari si autopropuneri tratate cu huiduieli si strigari rautacioase. Toti alesii si autoalesii pareau ca aveau cusururi. Exemple de reprosuri: “Nu ne reprezinta!�, “Uite domne’ cine se gasi!�, “Nu-l cunoaste nimeni. Jos cu el!�, “Asta se avea bine cu fostul director …� etc. Se adauga faptul negativ ca mai toti, propusi si autopropusi, evitau sa-si spuna numele si locul de munca. Cei mai vehement contestati au fost 2 autopropusi de la mina Lupeni, unul pe numele de Crisan iar celalalt minerul care anuntase sosirea lui Ilie Verdet cu strigarea ca el (Verdet) era, citez: “tatal nostru adevarat�. La extrema cealalta (cel mai putin contestat) a fost un sef de brigada de la mina Uricani. Acesta din urma mi-a soptit ca se numea Gradinaru Constantin si ca la chemarea mea, prin cei trimisi de mine, a organizat si condus minerii din Uricani catre mina din Lupeni. Dar si despre Gradinaru mi se spusese ca, desi era intr-adevar sef de brigada la mina Uricani, avea totusi cusurul ca era membru al comitetului judetean de partid Hunedoara, si ca era un foarte infierbantat adept al variantei de a se forma un comitet care sa plece la Bucuresti cu jalba-n bat. Pe fondul acelei mascarade jenanta, ridicola si provocatoare (vezi autopropunerea omului lui Verdet), am fost surprins cand un grup din multimea din fata portii a inceput sa strige, repetat si insistent, ca numai eu sa le vorbesc si sa-i conduc. Vocile acelui grup s-au amplificat masiv, cerandu-mi insistent sa fiu de acord cu cererea lor. Mai cereau ca nimeni sa nu se mai afle langa mine sau in apropierea mea. Chiar si cei care se
aflau pe lateralele terasei de la nivelul unde ma aflam eu si pe treptele scarii care duceau spre microfoane au fost nevoiti sa se retraga in multime din cauza protestelor generale. Convinsi si increzatori ca numai eu ii puteam organiza, conduce si reprezenta interesele, practic intreaga masa de mineri grevisti nu mai suferea pe nimeni in apropierea mea. Sigur ca nu mi-a placut noul curs, mai mult impus decat propus, dar n-am avut de ales. Din acel moment am reluat controlul total asupra grevistilor, devenind conducatorul lor unic, ales si deloc contestat.
Aceasta este povestea reala despre comitetul de greva. Repet, cu alte cuvinte, la initiativa mea comitetul de greva a existat
numai in faza de propunere dar niciodata nominalizat si
materializat din pricinile aratate mai sus.
Ales si investit cu puteri absolute, am reluat munca de organizare si de selectare, dezbatere si aprobare a propunerilor revendicative. De aici si pana la sosirea lui Ceausescu, numai eu m-am adresat minerilor grevisti de la microfoanele instalate pe terasa de la mijlocul gheretei de paza a portii nr. 2 de la mina Lupeni.
Toate doleantele cu caracter personal le-am colectat in doua plase, de material plastic, pe care personal le-am dat in pastrare unui miner parosenean cu indicatia sa fie inmanate lui Ceausescu.
Revendicarile propuse, dezbatute si aprobate au fost supuse, continuu si repetat, pana la aparitia lui Ceausescu in mijlocul nostru, aceluiasi intens exercitiu de forta si hotarare prin strigarea lor tare si la unison si intercalate cu refrenul obsesiv “Nu intram in mina�.
Continutul si forma finala a revendicarilor minerilor grevisti au fost dactilografiate in trei exemplare de hartie (format A4). Exemplarul, citit de mine la microfon, l-am inmanat lui Ceausescu. Al doilea exemplar a fost inmanat lui Ilie Verdet, de catre mine, in dimineata zilei de 3 august, aproximativ orele 6:30. Eu am pastrat si continuu sa pastrez al treilea exemplar al revendicarilor impreuna cu ciornele a doua coli de hartie format A4.
Dactilografierea listei de revendicari
In jurul orei 4:00 dimineata, din data zilei de 3 august 1977, am cerut lui Maniliuc sa gaseasca 15-20 ortaci de incredere si impreuna cu ei m-am deplasat la sediul Primariei din Lupeni
pentru a dactilografia lista revendicarilor finale ce fusesera initial dezbatute, aprobate si strigate pana atunci de catre toti minerii grevisti.
Aveam nevoie de cineva care stia sa dactilografieze.
In sediul primariei din Lupeni am surprins un grup de activisti (doisprezece la numar) locali, de la municipiu si judet, care, luati prin surprindere si foarte speriati de prezenta noastra, au inceput sa strige sa nu-i omoram ca erau toti “fii din popor� si aveau copii. La auzul acelor vaicareli, eu si colegii mei am izbucnit in ras si chiar i-am intrebat pe activisti, pe ce se bazau cand afirmau acele acuzatii la adresa noastra?
Pe unul dintre ei l-am recunoscut imediat – era activistul judetean,
Gheorghe David, acela care ma ‘sfatuise’, cu 1 an si jumatate mai devreme, sa depun munca voluntara daca doream sa primesc aragaz si sa ma ‘restabilesc’ in ochii tovarasilor de la primaria din Vulcan.
Altul, mai vanjos si ‘curajos’ ce parea ca era maimarele celor de acolo, mi-a ‘replicat’: “Cum sa nu ne speriem cand intrati peste noi, fara sa vi se permita, incruntati, murdari pe fata si cu securile in maini? Pai ce, asa se intra intr-o institutie a statului si partidului?� Inainte de a raspunde ‘indraznetului’, colegii mei au inceput din nou sa rada si sa-i injure vartos. M-am intors catre ortaci si le-am facut semn sa pastreze liniste pentru ca, zicandu-mi in gand, mi se pusese ‘pata’ de a le da o lectie acelor fatarnici ‘din popor’.
Simteam ca ortacii abia asteptau sa auda ce aveam sa le zic activistilor.
Teatral, mi-am incrucisat mainile la piept, mi-am indepartat putin picioarele, mi-am dat casca de miner pe spate, mi-am inclinat putin capul in partea stanga si cu un zambet ironic in coltul gurii am inceput sa-i privesc insistent in ochi, pe fiecare dintre ei, fara a scoate vreun cuvant. ‘Tortura’ psihologica cu tacerea si privitul in ochi a durat aproximativ 2-3 minute pana cand fiecare dintre ‘tovarasi’ si-a lasat privirea in jos. Abia atunci am inceput sa le zic: “Si ce-ati fi vrut ma sa facem pentru a nu va speria? Sa ne spalam
pe ochi, sa ne schimbam hainele si cu umilinta sa ne inscriem in audiente? Voi nu auziti si vedeti ce este afara? Cereti sa fiti respectati pentru ca ati fost cacati din popor dar nu spuneti ca v-ati cacat in nasul poporului! Nu va este rusine sa ne acuzati de omor? Noi suntem cei care va acuzam ca ne-ati omorat cu munca
si foametea�. M-am incruntat, m-am apropiat la un pas departare si am intrebat pe fiecare, in parte: “Tu, spune-ti numele, functia si motivul pentru care te afli aici�. Unsprezece dintre ei s-au declarat activisti de la municipiu si judet si ultimul ca fiind lt-col de la securitatea judeteana. Toti au declarat ca doreau sa discute despre organizarea primirii lui Ceausescu la Lupeni. Abia atunci le-am spus ca aveam nevoie de o masina de dactilografiere si un dactilograf pentru a fi batute la masina revendicarile noastre. Asa cum ma asteptasem, ticalosii au inceput s-o scalde, vaicarindu-se ca la acea ora, cu noaptea-n cap, toate masinile de scris se aflau inchise in dulapuri iar cheile se aflau acasa, la secretara
consiliului popular. M-am intors catre ortaci, am ras, le-am facut cu
ochiul si le-am zis: “Astia se cred destepti si pe noi ne iau drept prosti�. Atunci colegul meu, Maniliuc Gheorghe, mi-a zis: “Nea Dobre, ce rabdare ai! Astia, nici morti, nu vor sa coopereze. Stiu numai de frica! Daca ma lasi pe mine sa fut un pumn in dulapurile astea, toate masinile de scris vor cadea pe jos�. L-am linistit pe Maneliuc, zicandu-i: “Nu este bine Gheorghe sa folosim forta, pentru ca dupa terminarea grevei tot ei sau altii ca ei or sa continue sa ne conduca. Astia sunt atat de parsivi incat dupa plecarea noastra se vor da cu capetele de ziduri, vor scoate certificate medicale si ne vor actiona in judecata pe motiv ca am vrut sa-i omoram. Pot chiar raporta imediat la Bucuresti sa se anuleze venirea presedintelui la Lupeni pe motiv ca suntem batausi si ucigasi�. M-am intors imediat catre activisti si le-am spus, pe acelasi limbaj ‘muncitoresc’ folosit adesea de ei: “Nu fiti prosti ba! Nu vedeti ca e groasa? Vine sau nu vine masina si dactilografa?�. Dupa ce s-au ‘consultat’ rapid prin priviri chiorase si viclene (aproape toti priveau rugator catre Lungu, seful lor mai mare) au hotarat sa ne ‘ajute’. Intorcand-o ca la Ploiesti, unul dintre ei a inceput sa murmure parsivesc ca ‘parca’ tinea el minte ca cheia de la dulapul cu masinile de scris se afla inca in unul din sertare si in acel caz ‘probabil’ ca si una din secretare sa fi stat in sediu, de serviciu peste noapte. In sfarsit, dintr-un birou alaturat a aparut o dactilografa, posomorata si incruntata, cu o masina de scris in
brate. Dactilografa a asezat masina de scris pe masa si si-a tras un scaun pe care s-a asezat, tinand capul in jos si privind pe furis cand la ‘tovarasi’ (parca cersind dezvinovatirea), cand la noi (suparata si incruntata). M-am postat in partea dreapta a dactilografei, mi-am scos ciornele din dosul hainei si am inceput
sa-i dictez revendicarile consemnate de mine.
Inainte de a pleca din sediul Consiliului Popular din Lupeni, i-am avertizat pe activistii prezenti sa parasesca imediat acel sediu si sa transmita la Petrosani si mai sus ca orice incercari de organizare a primirii presedintelui tarii la Lupeni cu surle si turle, vor fi inabusite in sange. Toti activistii prezenti acolo au parasit imediat sediul primariei in huiduielile, ghionturile si scuipaturile colegilor, fiind si escortati pana la iesirea din Lupeni.
Iata textul intreg al listei de revendicari.
NOI, MINERII GREVISTI DIN TOATA VALEA JIULUI, PRIN
REPREZENTANTUL NOSTRU ALES – DOBRE CONSTANTIN, CEREM SI NU RUGAM SA NI SE SATISFACA URMATOARELE REVENDICARI
1. Anularea, imediata si neconditionata, a noii legi a
pensiilor de asigurari sociale de stat.
2. Incepand cu ziua de maine, sa se decreteze program de
6 ore de munca pe zi pentru toti minerii din bazinul
carbonifer al Vaii Jiului.
3. Sa nu se lucreze in subteran mai mult de 36 de ore pe
saptamana calendaristica.
4. Trecerea la sistemul de 36 de ore de munca pe
saptamana sa nu fie insotita de diminuarea salariilor
de baza a muncitorilor din subteran.
5. Reevaluarea si reasezarea planurilor de productie in
conformitate cu posibilitatile concrete din fiecare
exploatare miniera din Valea Jiului.
6. Eliminarea angajamentelor politice de suplimentare a
planurilor de productie.
7. Marirea planurilor de productie sa fie realista si direct
proportionala cu performantele si randamentele noilor
tehnici si tehnologii miniere si cu imbunatatirea
conditiilor sociale si de trai ale muncitorilor din
subteran.
8. Sa se acorde echipamente de protectie (casti, cizme si
salopete) din 3 in 3 luni.
9. Toti functionarii si personalul TESA, din intregul bazin
minier, sa nu mai fie platiti din realizarile de productie
ale muncitorilor din subteran.
10. Eliminarea totala a penalizarilor salariale.
11. Crearea de locuri de munca pentru sotiile si fiicele
minerilor.
12. Minerii sa beneficieze de bilete cu pret redus in
statiunile de tratament.
13. Plata certificatelor medicale sa nu mai fie conditionata
de aprobarea si semnaturile secretarilor de partid si a
presedintilor de sindicat din exploatarile miniere.
14. Eliminarea obligativitatii muncii voluntare pentru
obtinerea de aragaze, garsoniere si apartamente.
15. Suplimentarea fondurilor de investitii pentru
constructii de noi locuinte pentru mineri.
16. Construirea de noi spitale si magazine de aprovizionare
cu alimente in toata Valea Jiului.
17. Eliminarea cartelarii alimentelor.
18. Aprovizionarea continua si din belsug a Vaii Jiului cu
produse agro-alimentare.
19. Eliminarea intreruperilor de apa calda si rece din
locuintele minerilor.
20. Suplimentarea numarului de aragaze in Valea Jiului.
21. Demiterea Ministrului Minelor, a primarilor din Valea
Jiului si schimbarea conducerii C C de la Petrosani, a
exploatarilor miniere, precum si secretarii de partid si
presedintii de sindicat din unitatile miniere.
22. Sa se transmita in direct, la radio si televiziune, toata
demonstratia grevista a minerilor.
23. Nici un grevist sa nu fie arestat, anchetat sau
persecutat in urma mitingului grevist de la Lupeni.
Cand am inmanat lui Ilie Verdet unul din exemplare, continand acele revendicari, acesta impreuna cu Gh. Pana se jeluiau ca modul de exprimare era jignitor si ca cererile noastre erau
adresate “de pe pozitii de forta si beligeranta�. Le-am spus-o franc lui Verdet si Pana ca nu doream sa schimbam nimic si ca trebuiau sa se multumeasca cu faptul ca erau inca teferi si eliberati din mainile noastre. Le-am repetat acelasi avertisment, dat mai devreme activistilor izgoniti din sediul primariei din Lupeni.
|
|
