|
|
ADEVĂRUL
DESPRE
GREVA MINERILOR DIN VALEA JIULUI
LUPENI, 1-3 AUGUST 1977
(continuare)
Constantin Dobre
Armata, militia si trupele de securitate masate la
marginea Vaii Jiului
La circa 3 ore de la sechestrarea lui Ilie Verdet si a lui Gheorghe Pana, Maniliuc mi-a facut semne disperate sa cobor de pe terasa gheretei pentru a imi comunica ceva urgent. Motivand ca doream sa iau o pauza scurta, am coborat de pe ghereta si l-am urmat pe Gheorghe Maniliuc in ghereta portarului. In ghereta, langa usa, ma aflam eu si Maniliuc, iar la extrema opusa erau Verdet si cu Pana. Extrem de agitat, Maniliuc mi-a soptit la ureche ca doar ce primise informatii certe ca efective de militie, armata si trupe de securitate
erau masate intre localitatea Sadu si intrarea in defileul Jiului si de
partea cealalta a Petrosaniului in apropierea comunei Crivadia. Maneliuc mi-a mai spus ca erau si bariere de militie si securitate care controlau intrarea si iesirea din Valea Jiului. L-am intrebat pe omul meu de taina daca era absolut sigur de ceea ce-mi spusese. Maniliuc mi-a raspuns ca era 100% sigur de ce-mi relatase si chiar m-a pus in tema cu modul cum repartizase oamenii de supraveghere. Dupa spusele lui, doua echipe a cate 3 mineri devotati s-au aflat permanent la panda pe cele doua trasee de intrare in Valea Jiului. Cand au detectat barierele de filtraj si trupele de interventie, doi din fiecare grupa de supraveghere au ramas pe loc, in locuri ascunse de observatie, iar cel de-al 3-lea din fiecare grupa (soferii de automobile) s-au deplasat rapid la Lupeni pentru a ne informa. Maniliuc a adaugat ca mesagerii proaspetelor informatii se aflau cu masinile stationate pe marginea parcului central din Lupeni, asteptand instructiuni.
In timpul conversatiei, pe soptite, dintre mine si Maniliuc cei doi politruci ne priveau atenti si cu urechile incordate pentru a detecta despre ce vorbeam. Atunci le-am spus celor care pazeau usa gheretei pe dinafara (erau cei 6 mineri alesi mai devreme pentru paza celor sechestrati) sa nu permita, sub nici un motiv, nimanui sa intre. Revenind in ghereta, eu si Maniliuc, am inceput sa-i chestionam si amenintam pe sechestrati. Mai precis eu am
chestionat iar Maniliuc i-a amenintat pe amandoi si usor agresat fizic pe Verdet. Am dorit sa aflu de la cei sechestrati ce stiau despre interventia militara din Valea Jiului si in special daca operatia de reprimare fusese planuita anterior sosirii lor la Lupeni.
Initial, cei doi politruci au refuzat cu inversunare sa recunoasca ca ar fi avut vreo cunostinta despre chestia cu reprimarea grevei prin forta si chiar ne-au testat naivitatea de a-i lasa liberi pentru a se “adresa direct comandantilor unitatilor militare�. Nervos si nemairabdand minciunile celor doi, Maniliuc s-a repezit la Verdet, l-a apucat de gat, l-a trantit de zid de cateva ori dupa care, tinandu-l in aer si aproape sugrumandu-l i-a suierat in fata: “Mezaii mati de porc! Te omor pe loc daca nu spui tot ce stii!�. Abia la acel moment, Verdet si Pana s-au confesat despre ce stabilisera inainte. Se stabilise ca daca ei vor fi retinuti sau batuti de catre mineri sa se treaca la reprimarea prin forta a grevei. Chestionati despre modul cum fortele militare ar fi stiut de sechestrarea lor,
Verdet a spus ca la prima convorbire telefonica cu Ceausescu a dat
de inteles ca avea libertatea de miscare limitata si ca simpla lor neaparitie la municipiul de partid din Petrosani ar fi insemnat semnalul de reprimare prin forta. Atunci am luat hotararea de a-l forta pe Verdet sa vorbeasca din nou cu Bucurestiul si sa transmita urmatoarele:
- ca am aflat deja despre actiunile de reprimare ce urmau sa aiba loc;
- ca daca fortele militare nu se vor retrage imediat vom trece de indata la masuri extreme de dinamitare a minelor si cladirilor administrative, a sediilor consiliilor populare, militiei si securitatii din Petrosani si in special prinderea si omorarea activistilor de partid, stat si sindicat;
- ca la Lupeni nu se va mai repeta povestea din 1929. Acum vom avea grija sa ne vindem foarte scump pielea neezitand nici o clipa sa retezam cat mai multe capete inainte de a fi rapusi de gloante si baionete.
Maniliuc mi-a intarit spusele cu amenintarea directa la adresa celor doi: “Eu voi fi primul care voi spurca securea asta cu sangele vostru�.
Ingroziti de amenintarile noastre, Pana si Verdet au fost nevoiti sa coopereze cu noi.
Pazit si escortat la Consiliul Popular din Lupeni, Verdet a avut a
doua convorbire cu Ceausescu si cu Macri, general de securitate aflat deja in Petrosani. De data aceasta Verdet si-a jucat atat de bine rolul incat, la scurt timp dupa acele convorbiri telefonice, am primit informatii, verificate personal de catre Maniliuc, ca practic barierele si toate trupele de interventie au fost retrase.
In dimineata zilei de 3 august au aparut in Valea Jiului 16 TIR-uri incarcate cu alimente de tot felul si distribuite in toate unitatile de alimentatie publica si in special la Lupeni. Acea ‘generozitate’ cu produse alimentare a fost o alta manevra, ‘pasnica’ de data
aceasta, de spargere a grevei prin efectul bulucirii minerilor grevisti catre unitatile alimentare. Deja calit in lupta de contracarare a provocarilor de orice fel, am avut grija si de aceasta data de a-i persifla, de la microfon, pe provocatori, facindu-i constienti pe grevisti despre faptul ca “noi nu putem fi cumparati cu niste carnati si salam aruncati ca la caini�. Si pentru a fi sigur ca nimeni nu se va lasa amagit de acea ultima provocare am propus ca magazinele de alimentatie sa fie inchise pana la plecarea lui Ceausescu din Lupeni. Grevistii m-au ascultat
si aprobat si de aceasta data.
Descrierea starii mele de spirit si ce ganduri m-au framantat in preajma sosirii lui Ceausescu.
Copiez exact din insemnarile mele fierbinti. Traiesc si acum aievea despre tot ce am simtit atunci. Aproximativ cu doua ore inainte de aparitia lui Ceausescu, Maniliuc mi-a adus de mancare parizer, rosii si paine, toate proaspete. Chestionandu-l pe Maniliuc de unde si cum procurase mancarea, acesta mi-a spus ca el personal a procurat-o direct de la piata (rosiile), painea, de la fabrica de paine aflata pe strada ce ducea la gara din Lupeni, iar parizerul de la un magazin alimentar aflat pe aceeasi strada cu fabrica de paine. Inainte de a ma apuca sa mananc, Maniliuc a avut grija sa guste el mai intai din toate cele aduse motivandu-si gestul astfel: „nu sunt sigur ca n-au otravit-o. Mata sa incepi sa mananci dupa vreo zece minute numai daca eu nu voi simti ceva necurat la burta. Daca eu voi fi otravit, mezaii mami lor, las cu blestem sa ma razbuni nea Dobre asa cum si eu as face moarte pentru mata�. Intrebandu-l, cam in gluma, pe cine ar fi preferat mai intai sa ma razbun, Maniliuc a reactionat imediat, fara ezitare, citez: „Sa incepi cu Ceausescu si sa nu te lasi pana nu termini pe cel din urma din cei care-l insotesc. Numai de la Ceausescu si ai lui ar putea sa vina otravirea, daca matale o sa vezi ca mor de otrava. Hacuirea lor, nea Dobre, s-o faci cu securea asta, mezaii mami lor�. Maniliuc nu glumea. I-am jurat devotatului meu om prieten ca-i voi duce la indeplinire blestemul in cazul ca el va fi otravit. Am fost extrem de impresionat de neezitantul grad suprem de sacrificiu a lui Maniliuc pentru mine. Dupa ce Maniliuc m-a asigurat ca nu are nimic necurat la stomac am inceput sa mananc. Aproape de sfarsitul mesei, observand ca nu ziceam nimic si nu priveam
catre el, parca intrasem in transa, Maniliuc m-a intrebat, citez: „La ce te gandesti, mata, nea Dobre?�. Intr-adevar, gandeam profund la diferite posibile scenarii de comportament ale lui Ceausescu si modalitati de targuiala cu el pentru a-l determina sa aprobe revendicarile noastre. Eram obsedat de ideea ca una sau mai multe din revendicarile noastre ar fi putut fi respinse. Nu se poate, imi ziceam in gand, nu va indrazni el (Ceausescu) sa ne refuze
ceva pentru ca nu va avea incotro. Doar organizasem si
instruisem minerii protestatari cum sa se manifeste daca ni se va refuza ceva. In timp ce meditam astfel, Maniliuc m-a socat cu urmatoarea intrebare: „Ti-e frica lu mata, nea Dobre, de Ceausescu si ai lui?�. Am inceput sa rad asigurandu-l pe credinciosul meu pazitor ca eram cat se poate de linistit si ca nu aveam nici un complex de frica. Curios sa aflu cum de i-a venit sa ma intrebe asa ceva, Maniliuc mi-a raspuns: „Sa nu te superi pe mine, nea Dobre, da mata esti destul de plapand si slab. Nici nu cred ca mata stii sa te bati sau sa rezisti la bataie ca noi astia. Sa nu-ti fie frica pentru ca la cea mai mica figura catre mata, ii facem una cu pamantu pe toti. Sunt ca iepurii de fricosi. N-ai vazut mata ca Verdet, ala de la dreapta lu Ceausescu, s-a cacat pe el de frica.� Apoi, razand si plin de demnitate, a continuat: „Eu nu m-as caca sau pisa pe mine chiar daca m-ar jupui de viu. Mi-as tine pisatu in basica si cacatu in matu gros, eu de rusine nu m-as face!� Am continuat dialogul cu Maniliuc zicandu-i: „Cand va sosi Ceausescu, nu ma voi lasa impresionat de faptul ca el este seful statului. Voi incerca sa mi-l imaginez ca pe orice om de rand, fara functiile pe care le are si chiar (razand) il voi dezbraca cu privirea sa vad daca apare la fel ca noi�. Maniliuc, in stilul lui caracteristic, original si mineresc m-a completat, citez: „Pai cum sa arate, nea Dobre, trebe sa aibe pisatoare si cacatoare. N-are cum sa arate ca muierile�. Devenind grav si batandu-se pe frunte cu
degetul aratator de la mana stanga, colegul meu grevist a continuat: „Treaba este ca nu stim ce-o avea la doxa�. Apoi mandru, foarte magulitor si incercand sa ma incurajeze a adaugat: „Nu ne e frica noua cu mata. Ti-aduci aminte ce bascalie ai facut de aia de la primarie cand ne-am dus sa ne scriem ofurile? Daca Ceausescu va fi belit la minte ca aia de la primarie, il bagi repede in cizma si noi te vom sprijini cu securile pe sus si cu strigarea „nu intram in mina� asa cum ne-ai indemnat mata. Noi stim cum sa-i belim pe banditii astia la o adica, numa mata sa ai grija sa nu te lase genunchii or sa dai in ragusala. Zau ca ar trebui sa mai inghiti cateva oua crude. Hai ca te tiu eu de nas ca sa nu te strambi prea rau or sa ai vro lesuiala, ca esti tare plapand.� La finalul discutiei intre patru ochi si parca nu suficient de convins ca m-a incurajat destul, Maniliuc m-a imbratisat si batandu-ma usor cu palma pe spate mi-a soptit rar si apasat, citez: „Sa nu te temi de ei, nea Dobre, sa nu te temi, mezaii mami lor. Daca vor incerca
vreo figura cu mata, ii belim pe toti si aici le punem crucea.�
A fost randul meu sa-l asigur pe colegul meu brav ca nu voi avea nici un fel de emotii, eram pregatit de marea confruntare ce avea sa vina si chiar am glumit ca ma voi folosi de securea lui ascutita pentru a ma apara daca lucrurile vor lua o intorsatura sangeroasa.
Dupa ce m-am despartit de Maniliuc, am mai zabovit cateva minute langa statia de amplificare din ghereta portarului incercand sa inteleg cauza devotamentului si a neezitantului sacrificiu suprem a minerilor grevisti fata de persoana mea. O alta multime de lucruri mi-au trecut atunci prin cap, ca de pilda: va fi oare macel de ambele tabere?; daca totul va rezulta intr-un macel voi incerca sa-mi vand pielea cat mai scump murind cu Ceausescu de gat; imi venea insistent in fata imaginea fiului meu, asociata cu reprosul ca nu avusesem sansa sa-mi iau la revedere de la el si sa-i las cu limba de foc sa ma razbune daca nu-l voi mai revedea. Am fost tentat chiar sa las ceva in scris, un fel de testament scurt, pentru a fi inmanat sotiei si fiului meu. Am fost trezit din starea in care ma aflam de huruitul puternic al unui elicopter care dadea tarcoale deasupra capetelor noastre. Acelui zbor de elicopter, vazut ca inamic, i s-a raspuns cu o mare de insulte si amenintari cu securile vajaite deasupra capetelor si finalizata, la initiativa mea de la microfoane, cu prelungite strigari (urlete, dupa parerea celor de pe marginile multimii) furioase a refrenului cunoscut de catre toti minerii grevisti, citez din nou: „Nu intram in mina�.
Minerii Grevisti versus Ceausescu
In dimineata zilei de 3 august 1977, toti minerii grevisti stiau de la mine ca, in jurul pranzului, Ceausescu urma sa soseasca la Lupeni.
In jurul orei 11:00 dimineata se aflau prezenti, la Lupeni, peste 40 000 de mineri din toata Valea Jiului la care se adaugau, catre margini, alte mii de curiosi si femei cu copii de mana sau in brate.
Circulatia traficului rutier era intrerupta, iar multimea era masata
pe intreg centrul Lupeniului, cu extremitatile cele mai lungi pe strazile ce duceau catre Militie, poarta principala a minei din Lupeni, gara Lupeni si Petrosani. Personal am dispus, prin colaboratorul meu Gheorghe Maniliuc, ca pe tot traseul lui Ceausescu de la marginea Lupeniului si pana la poarta 2 sa nu fie afisata nici o propaganda oficiala, stiuta si urata de toata lumea bunului simt.
De dimineata si pana la aparitia lui Ceausescu, m-am dedicat
activitatilor de conducere si organizare a grevistilor.
Cu rari si scurte pauze, am citit frecvent la microfon lista de revendicari iar dupa fiecare revendicare citita se striga tare si la unison, din zeci de mii de piepturi, refrenul deja cunoscut, “Nu intram in mina�. In timpul unei pauze, cand am inghitit 4 oua crude, deoarece imi disparuse glasul de-atatea strigari la microfon, Maniliuc mi-a marturisit: “Nea Dobre, asa de tare se aude incat copiii se uita speriati la mame, plang si se ascund in bratele lor�.
De la microfon, am avut marea grija sa instruiesc multimea de mineri grevisti asupra urmatoarelor actiuni:
- sa se inchida imediat coridorul in urma lui Ceausescu si a celor care-l insoteau;
- Ceausescu sa nu fie intampinat cu nici un fel de aplauze, ci numai cu strigarea la unison a refrenului nostru cunoscut, “Nu intram in mina!�;
- sa nu se permita nici unui activist local sau central sa se adreseze lui Ceausescu inaintea mea;
- Oricare revendicare neaprobata sa fie intampinata cu aceeasi strigare de protest, “Nu intram in mina!�;
- Sa se deschida culoarul pentru iesirea lui Ceausescu din mijlocul nostru, numai dupa ce acesta va accepta si aproba toate revendicarile.
Scopul unic al masurilor de mai sus a fost acela de a-l forta pe
Ceausescu sa aprobe satisfacerea revendicarilor noastre.
Nu am insarcinat pe nimeni sa coopereze sau sa ajute la mentinerea ordinii in vederea protejarii lui Ceausescu.
In jurul orei 11:30 (3 august) un elicopter a dat tarcoale de 2 ori deasupra capetelor noastre. N-am cunoscut si nu cunosc daca in acel elicopter s-a aflat Nicolae Ceausescu.
Redau in continuare, pas cu pas, filmul evenimentelor asa cum eu
l-am vazut, trait si consemnat imediat dupa greva.
Aparitia lui Ceausescu pe ghereta portarului
3 august 1977, orele 13.00 – 13:15. Acestea sunt data si timpul consemnate de mine in legatura cu aparitia lui Ceausescu la ghereta portarului.
Ceausescu a calatorit in masina pana la aproximativ 25-50 de
metri departare de poarta 2 a minei Lupeni (cam la jumatatea
distantei dintre podul de peste Jiu si poarta 2, unde ma aflam).
Personal, de la coltul terasei pe care ma aflam, am privit tot traseul lui Ceausescu, parcurs pe jos, pana la sosirea langa mine. Ceausescu era inconjurat de circa 25-30 de activisti de partid si de stat si garzi personale de protectie. Toti minerii grevisti, impreuna cu mine, strigam repetat si sacadat refrenul nostru, nu intram in mina, iar cei care-l inconjurau pe Ceausescu guitau refrenul lor favorit, Ceausescu si minerii. L-am remarcat din nou, in mod vizibil, pe acelasi miner masiv care anuntase sosirea lui Verdet cu expresia „El este tatal nostru adevarat�. Acel miner a fost foarte activ in a-l proteja cu mainile lui vanjoase pe Ceausescu si pe cei care-l inconjurau. Tot el a fost cel care ii indemna pe cei din jurul lui sa strige, la unison cu el si pe cei care-l inconjurau pe conducatorul „iubit�, „Ceausescu si minerii�. Din fericire, vocile acelor paduchi erau acoperite de strigarea majoritatii minerilor protestatari cu expresia „Nu intram in mina�. Asa cum ii instruisem, minerii au deschis un culoar foarte stramt pentru a ii permite lui Ceausescu si unei mici parti din cei care-l insoteau sa urce pe terasa gheretei. Acelasi culoar stramt s-a inchis imediat in urma trecerii lui Ceausescu. Pe ultima treapta a scarii ce ducea pe terasa unde ma aflam eu, Ceausescu s-a impiedicat, dar nu a cazut, pentru ca a fost prins si ajutat sa se echilibreze de catre un individ imbracat in haine militare aflat imediat in spatele lui. Pe treptele scarii ce ducea catre microfoane, in spatele si stanga lui Ceausescu, se aflau persoane din activul de partid si cei ce faceau parte din suita lui. O parte din costumatii lui Ceausescu, ajutati de alti „mineri� imbracati in haine noi mineresti, au reusit sa se strecoare si sa se posteze la baza gheretei privind atent sus catre mine. Intre oamenii lui Ceausescu care ma supravegheau de la baza gheretei, mi-a atras atentia un individ brunet, inalt, vanjos si cu privire taioasa. De la aparitia lui Ceausescu pe terasa portarului si pana la plecare, individul si-a tinut permanent mana dreapta sub haina din partea stanga a pieptului, nescapandu-ma nici o clipa din ochi. Individul cu pricina nu a privit nici o clipa la stanga, la dreapta, in jos sau in spate si nici nu s-a sinchisit ca se legana ca frunza-n vant din cauza imbrancelilor si agitatiei din jur, el avea misiunea, am crezut si cred si acum, sa nu ma scape din ochi. Altii din jurul lui mai strigau catre multime sa nu se mai impinga sau sa se agite. El nu se manifesta in nici un fel, doar ma privea foarte atent si gata sa intre in actiune. Chiar si in timpul busculadelor provocate de furia masei de mineri protestatari, cand individul s-a ales cu o rana deschisa deasupra ochiului stang din care-i curgea sange masiv (probabil fusese lovit cu capul de peretele gheretei), nu am fost scapat de privirea-i atenta.
Pe cozorocul de ciment de deasupra gheretei portarului, in spatele si pe lateralele terasei de pe cabina portarului, se aflau mineri protestatari. Privind in jurul locului unde m-am aflat, dupa ce Ceausescu a urcat pe terasa de deasupra gheretei portarului, vedeam o nemarginita multime de mineri grevisti dintre care sute se aflau in copaci, pe garduri, pe stalpi, pe depozitul de lemne aflat la mica distanta si pe toate cladirile din apropiere.
Intr-adevar, Ceausescu si ai lui erau prinsi intre mineri ca intr-un cleste.
Spre stupoarea mea, au aparut si cateva steaguri, drapele si lozinci pro-ceausiste. Mai tarziu, am aflat ca Maniliuc se luptase cu purtatorii acelor materiale de propaganda, injurand vartos si folosindu-si din plin palmele, pumnii si chiar securea.
|
|
