|
|
Bucureşti, 25 octombrie 2005
Scrisoare deschisă adresată Domnului Nicolae Manolescu
Domnule Nicolae Manolescu,
Dincolo de orice introducere, care n-ar fi decât fals-politicoasă, fals-diplomatică, intru direct în conţinut, cu un timbru plin de revoltă. Ca să nu existe dubii. ªi ca să nu se mai spună că jumătate dintre români aşteaptă pensia iar cealaltă jumătate îşi vede de interesele-i meschine...
Ca orice scriitor, inginer, medic, inspector, critic şi, de ce nu, redactor din această ţară am şi eu dreptul să semnez proteste, când e vorba de apărat principii – cum ar fi libertatea de expresie –, atunci când acest drept este încălcat dictatorial. Este inadmisibil ca la mai bine de 15 ani de la prăbuşirea oficială şi sângeroasă a regimului comunist să mai stea cineva în vârful dealului şi să ne împartă în mod discreţionar „dreptatea“, să ne spună cine e bun să intre în galeria monştrilor sacrii, cine există şi cine nu.
ªi, dacă încă mai am acest drept, câştigat prin luptă dreaptă la demonstraţiile şi mitingurile din pieţele Bucureştilor; în timpul examenelor date sub bombardamentele lui „IMGB face ordine!“ şi fetelor înfierbântate de la APACA (poate fi întrebat profesorul Lucian Boia); şi sub umilinţa şi revolta trăite sub bastoanele scutierilor; sub umilinţa şi revolta caldarâmului străzii Edgar Quinet pătat cu sângele studenţilor de la Arhitectură; a codrului de pâine găsit pe catedra amfiteatrului „Nicoale Iorga“; şi a agramatului blestem scris pe tabla aceluiaşi amfiteatru, în zilele negre din iunie 1990: „AICI AU FOST MINIRI!“...; prin redactarea unui manual de istorie ameninţat cu arderea în piaţa publică, de către unii trepăduşi ai istoriei, pentru care am luptat ca-ntr-o cetate asediată de fosilele şi sechelele bolşevismului românesc şi am câştigat, alături de toţi cei implicaţi (autorii bravi,colaboratorii noştri, colegii etc.), sprijiniţi public de nume sonore, adevărate instituţii ale apărării drepturilor românilor în anii grei ai comunismului, precum Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma şi mulţi, mulţi alţii...
Dacă mai am acest drept şi sunt nevoită să-mi amintesc imaginile colegilor şi prietenilor bătuţi, scalpaţi, închişi, să trăiesc doar cu amintirea prietenilor noştri care au părăsit România, ajunşi la capătul răbdării, cu stigmatul unei tinereţi sacrificate fără ca binele individual şi comunitar să fi izbândit şi în România altfel decât accidental, atunci am dreptul şi să mă simt lezată de cuvintele pe care ni le-aţi adresat nouă, semnatarilor Protestului Stoiciu-Goma.
ÃŽnsă, unii dintre noi – din cei rămaşi şi din cei plecaţi –, mulţi foşti „tineri“, dorim să trăim într-o ţară în care indivizii bine plasaţi, în speţă Nicolae Manolescu, să nu ne mai spună că suntem dubioşi, legionari sau mai ştiu eu cum. Dacă nu ştiaţi, domnule Manolescu, libertatea de expresie este un drept elementar al indivizilor, aşadar este un principiu universal valabil. De a cărui lipsă noi, românii am suferit multe decenii şi încă mai suferim.
ÃŽn calitate de redactor (sunt dezolată că săraca limbă română nu suportă femininul termenului redactor) sunt în aceeaşi tabără cu domnul Liviu-Ioan Stoiciu. (Aţi comis un act de mare curaj încercând să lăsaţi pe drumuri un om de fineţea şi corectitudinea şi profesionalismul domnului Stoiciu!) ÃŽn calitate de istoric sunt în aceeaşi tabără cu domnul Paul Goma, deoarece, în plus faţă de scriitura sa excelentă, are şi marele merit de a fi un îndreptar viu pentru orice locuitor al României care doreşte să devină un bun român, cu o atitudine civică sănătoasă şi cu o identitate intelectuală bine marcată. De altfel, componenta civică este obligatorie în orice arie curriculară, noi doi o ştim foarte bine. ÃŽn ultimul manual de limba şi literatura română coordonat de domnia voastră am încercat să subliniez mai mult acest lucru.
Apoi, cum vă permiteţi să afirmaţi că Liviu-Ioan Stoiciu a strâns semnături? Aveţi impresia că suntem babe pe buza şanţului şi ne dăm cu părerea despre... OZN-uri? De la înălţimea poziţiei în care aţi fost situat aşa s-o fi văzând lumea, dar aveţi o perspectivă falsă. Schimbaţi-o, cereţi-vă scuze celor pe care i-aţi jignit, calomniindu-i. Nu aveţi dreptul şi nici voie să puneţi etichete, recurgând la expresii „clasice“ din glorioasa epocă a comunismului românesc, cum ar fi acuzele de „legionarism“ şi bazându-vă pe efectul produs de celebritatea pe care o deţineţi. ªtiţi foarte bine, la fel ca orice om care are o cât-de-câtă cultură generală a comunismului (nu mai vorbim de memoria de familie, cu doi părinţi foşti deţinuţi politici) că generalul Nicolae Rădescu – ultimul premier democrat al României aflate în plin proces de comunizare: 6 dec. 1944-5 martie 1945 – , Iuliu Maniu, Dinu Brătianu şi mulţi alţii au fost acuzaţi de către noii cotropitori comunişti de fascism. Ultimii doi au putrezit în morminte necunoscute, în „inima“ universului concentraţionar românesc. Aşadar, nu aveţi cum să ne „asanaţi“ moral folosind tehnici lingvistice comuniste, uzând la nesfârşit de limba de lemn. Noi nu suntem legionari şi pierde-vară, fără valoare, chiar dacă marea majoritate nu suntem persoane publice. Dar suntem ziarişti, profesori, medici, scriitori, matematicieni, ingineri, istorici, economişti, pictori, sculptori, filosofi, filologi, informaticieni, foşti deţinuţi politici, jurişti, arhitecţi, sociologi, psihologi, preoţi, muzicieni, inspectori, studenţi, şi chiar elevi de liceu. ªi, din câte cunosc eu, legionarii (care, o ştim cu toţii, au stat la guvernare din septembrie până-n ianuarie!) urau democraţia. Defectul meu este că mă tot repet, (de)formaţie profesională!, sunt prea didactică, dar tot degeaba, aşadar legionarii, la care faceţi apel cu disperarea omului lipsit de argumente, n-ar fi avut cum să semneze un asemenea protest.
Să fim serioşi, orice ţăran (adică proprietar de teren agricol) din România are dreptul legal să strângă câte semnături poate pe un protest împotriva oricui ar încerca să-l dea afară pe vecinul lui de pe tarlaua moştenită de la părinţii săi, care a mai şi fost tratat, eventual, de „păşunist“.
Este aproape singurul-mare drept pe care ni l-am câştigat, slavă Domnului!, după 1990 încoace.
ÃŽn concluzie, vă rog să vă cereţi scuze pentru că m-aţi băgat într-un sos lingvistic şi ideologic de neconceput în vremurile noastre, la răspântia geo-politică, strategică şi istorică în care ne aflăm, fără să vă sinchisiţi că produceţi în mod vădit şi deliberat, uzând de o atitudine dictatorială, confuzii care generează prejudicii unor oameni care au uzat de un drept legal.
Flori Stănescu, redactor
|
|
